Asociatia BookLand a renovat scoala din comuna braileana Romanu

La invitatia Asociatiei BookLand, care tocmai finalizase renovarea Scolii Gimnaziale Romanu (judetul Braila), Camelia Potec, Presedinta Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern, nascuta in Braila, a acceptat sa o viziteze, sa interactioneze cu elevii si sa-si spuna parerea. Copiii din Romanu au acum o scoala moderna si bine echipata, datorita mobilizarii partenerilor si autoritatilor locale de catre Asociatia BookLand.

Prin programul asociatiei de ”Renovare scoli in mediul rural”, sub motto-ul Impreuna CONSTRUIM oameni, 67 de scoli din satele Romaniei s-au transformat in spatii moderne in care, anual, 15.000 de copii merg cu placere sa invete. Iar anul acesta pe lista de renovare au fost adaugate inca 9 scoli situate in ultimele 8 judete ramase neacoperite, astfel ca in fiecare judet al tarii BookLand va avea intre 1 si 6 scoli/gradinite renovate in ultimii 3.5 ani. Asociatia a reusit aceasta performanta fara granturi europene, pur si simplu motivand autoritatile si comunitatea locala sa se implice, precum si mobilizand sute de companii sa contribuie cu bani sau materiale constructii (prin redirectionarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizarii nr. 32/1994). Astfel se vede puterea si determinarea mediului de afaceri privat in a schimba lucrurile in domeniul educatiei, iar asta intr-un timp record si de zeci de ori mai eficient in ceea ce priveste cheltuielile.

In noiembrie 2021 am aflat, prin intermediul paginii de Facebook a Asociatiei BookLand, de programul «Impreuna CONSTRUIM oameni» si m-am gandit sa aplicam si noi. Parchetul pe care-l aveam in salile de clasa era vechi, in una din clase flamba; timpul trecut peste el si-a spus cuvantul, indiferent de eforturile noastre. Dupa doar o luna de la completarea aplicatiei am aflat vestea buna: scoala noastra a fost calificata iar copiilor nostri li s-a dat sansa de a putea fi creat pentru ei un mediu armonios. Scoala avea anumite minusuri, asa cum orice scoala care nu a mai fost renovata timp indelungat are. Am solicitat doar schimbarea parchetului, dar la final de decembrie 2022, dupa mai putin de doua luni de la inceperea lucrarilor, am pasit intr-o scoala vesela complet schimbata. Initial, exteriorul era de un gri bacovian, acum este vesel. In interior holul avea o gresie maro care incepuse sa se umfle, iar peretii salilor de clase erau crapati si albi, nu mai spun de acel lambriu comunist… Desi reticenta la inceput in a accepta colorarea peretilor, acum culoarea blanda a luminii si intelepciunii, culoarea entuziasmului si emotiei, culoarea reinnoirii si revitalizarii, sunt culorile care ii vor mangaia pe elevii nostri si care le vor sustine dezvoltarea inteligentei emotionale si cognitive. Daca astazi avem o scoala frumoasa, moderna si vesel colorata, o datoram implicarii active a Asociatiei BookLand si sponsorilor cu inima mare care au dorit sa ajute la promovarea educatiei de calitate.” – Giorgiana Ioan, Director Scoala Gimnaziala Romanu

De fiecare data cand apuc, imi fac drum inspre Braila, locul unde m-am nascut si de care ma leaga atatea amintiri frumoase. Sustin educatia si cred ca este singura care ne poate da avant in viata. Pentru mine inotul a fost sansa vietii mele si imi doresc ca si acesti copii sa aiba curajul de a-si urma visele oricat de indraznete ar fi! Mi-am facut putin temele din punct de vedere istoric si am aflat ca localitatea Romanu a aparut in anul 1882 prin improprietarirea locuitorilor, pe tarlaua «Platica», in apropierea unei vai care adeseori se umplea cu apa din revarsarile raului Buzau. Eu de Romanu auzisem datorita renumitului ansamblu folcloric ROMANITA. M-am bucurat sa aflu ca invatamantul din aceasta comuna dateaza din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, scoala functionand intr-o cladire care a fost ulterior demolata, in 1965 construindu-se una noua. Normal ca i-a prins bine renovarea facuta de BookLand! Nu mica mi-a fost surpriza sa ma intalnesc aici cu o fosta colega de clasa! Doar nu degeaba se zice: «Ce mica-i lumea!», nu-i asa?” – Camelia Potec, Presedinta Federatiei Romane de Natatie si Pentatlon Modern & Fosta campioana olimpica la natatie

In aplicatia pentru renovare facuta de directoarea acestei scoli construita in 1963 ni se solicita doar inlocuirea parchetului. Poate ca suntem printre putinii carora li se cere putin si care ofera mult mai mult, insa aceasta scoala chiar a avut nevoie de interventia noastra pe toate planurile. Asadar, in nici doua luni – timp in care parintii elevilor s-au mobilizat contribuind cu mancare pentru harnica echipa de muncitori – i-am redat scolii frumusetea de odinioara si mai mult de-atat! La exterior am montat pavele si borduri in jurul scolii, am termoizolat un perete, l-am tencuit si apoi am trecut la zugravit intreaga scoala. La interior, am scos afara parchetul vechi, am turnat sape de beton si apoi am montat parchet nou. Am reparat peretii „ridati” de-a lungul anilor si le-am dat culoare. Montajul noii gresii si al tavanului casetat au dat o ultima nota de eleganta scolii. Asa ca tot ce-a mai ramas de facut – iar aici ne-am bazat pe vrednicii elevi si parinti – a fost sa punem pe pozitie articolele de mobilier daruite de partenerii nostri si sa plantam bradutii in curtea scolii chiar inainte de Craciun.Madalina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociatia BookLand

Transformarea Scolii Gimnaziale Romanu a fost posibila in principal datorita Primariei Romanu care a acoperit integral costurile de manopera. Autoritatii locale i s-au alaturat companii care cred in tineri si intr-o Romanie mai buna prin educatie: Parchet Shop, MaxBet Romania, Ariston, Elis Pavaje, Decathlon, Masterplast, Terra Impex, Pepiniera „Gradina Verde”, Marvicon. Asociatia BookLand le multumeste si partenerilor loiali care sustin neconditionat intregul demers educational: Leroy Merlin, Unicredit Consumer Financing, Turbomecanica, Arkema, Titan Machinery Romania, Arco Media, Profi.

In Romania secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnati sa invete in spatii insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sanatatea sau chiar viata in pericol atat lor, cat si profesorilor. Iar acolo unde autoritatile nu pot sau nu vor sa faca ceva in acest sens, norocul vine din partea Asociatiei BookLand care militeaza pentru dreptul la educatie al copiilor renovandu-le scolile. Si pentru ca BookLand isi doreste sa vina cu un pachet complet de servicii educationale (inclusiv metoda de predare si continut), incepand din aceasta toamna se va concentra si pe constructia primului Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda dupa o curricula comparabila cu cea occidentala. O scoala 100% moderna (cu cantina, biblioteca, laboratoare, ateliere de lucru, sala spectacole, facilitati sportive, spatii relaxare, livada, dar si solar in care vor fi crescute propriile legume) pusa GRATUIT la dispozitia copiilor din satele si comunele Romaniei, asigurandu-le la final un loc de munca in cadrul companiilor cu care se vor derula programe de invatamant profesional dual.

Toti cei care le impartasesc viziunea se pot alatura demersului Asociatiei BookLand completand Formularul 230, donand 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvantul CONSTRUIM la 8845 sau achizitionand Soricelul BookLand.

De 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importantei educatiei & dezvoltarii personale prin Intalnirile BookLand Evolution care faciliteaza tinerilor dialogul cu varii personalitati, prin Taberele Coolturale BookLand care le ofera un mix echilibrat de activitati educationale & distractive in mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor, initiativa care acorda copiilor defavorizati din mediul rural o sansa reala la o educatie de calitate! Adio igrasie si mucegai, bancute rupte, usi/ferestre/pardoseli deteriorate, acoperisuri si tavane prin care ploua, curti pline de noroi, sobe in salile de clasa si WC in spatele scolii! Cu 67 scoli renovate si inca 9 in plan, Asociatia BookLand se pregateste de cel mai amplu proiect educational in mediul rural: primul Campus Preuniversitar in sistem Dual, inaugurabil in 2024, cu scopul de a forma specialistii de care Romania are atata nevoie in productie si servicii.