Asociația Credu lansează «Campania digitală de PR dedicată sănătății auzului și a urechii»

Asociația CREDU realizează în luna martie a acestui an «Campania digitală de PR dedicată sănătății auzului și a urechii», în cadrul căreia se vor dezbate teme de actualitate și se vor face cunoscute concluziile unei cercetări.

Tematica abordată în campania de anul acesta este focalizată pe pericolul expunerii la zgomot și stigmatizarea persoanelor cu deficiențe de auz și responsabilizarea autorităților, pentru ca reglementările și deciziile ce privesc aceste persoane să fie dintre cele mai corecte și eficiente.

Luna martie a fost aleasă pentru această campanie, pentru a se marca astfel și “Ziua Mondială a Sănătățîi Auzului și a Urechii”, stabilită internațional la data de 3 martie (3.3). Data este simbolică, cifra 3, repetată, simbolizând cele două urechi ale noastre.

Stigmatizarea persoanelor cu deficiențe de auz se manifestă în două aspecte generale: 1. prezumția sau credința că deficienții de auz ar trebui încurajați (sau chiar forțați) să fie cât mai mult ca oamenii care nu au această dizabilitate și 2. abordarea actualului sistem în care deciziile care privesc deficientul de auz sunt luate cu o minimă putere de decizie de către acesta, sau de comunitățile din care el face parte, de organismelor/organizațiilor care îl reprezintă, sau în care, acestuia i se anulează autonomia și puterea de decizie. Este vorba despre decizii importante care privesc limbajele de comunicare, educația, serviciile de care deficietul de auz are nevoie.

«Am devenit prieteni cu profesorii lor ( ai copiilor cu deficiente de auz, n.r.) și am dezvoltat împreună un program de intervențîi precoce. Ne-au învățat că trebuie să ne străduim să ajutăm pe toți cei surzi, dar am înțeles că nu toți doresc să fie ajutați, iar dorințele lor trebuie respectate. Sunt mulți copii sub un an care ar putea beneficia de intervențîi, dar vin cu părinți surdomuți sau cu bunici care au auz normal, iar părințîi lor nu doresc să îi scoată din comunitatea lor sau să le fie implantate proteze auditive din diverse motive, inclusiv religioase. Deci, dacă nu doresc asta și cred că știu ei mai bine, trebuie să respectăm acest lucru» explică Profesor Doctor Sebastian Cozma, medic primar ORL, Președinte al Societățîi Române de Audiologie și Patologie a Comunicării

Dr. Sebastian Cozma, medic, cu o vastă experiență națională și internațională în patologia din domeniul otorinolaringologiei atât în ceea ce privește adulțîi, cât și copiii, având supraspecializare în audiologie, reabilitare auditivă prin implant cohlear și patologie a sistemului vestibular, care conduce o echipă experimentată în diagnosticarea și tratamentul celor mai complexe afecțiuni ORL. Dr. Sebastian Cozma este membru în Comisia de Specialitate ORL a Ministerului Sănătățîi și membru ales în Senatul Universitățîi de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași. De asemenea, este Coordonator al Programului Național de Tratament al Surditățîi prin Proteze Auditive Implantabile din România și fondator al Compartimentului de Audiologie și Vestibulogie din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iași.

Impactul pierderii auzului este semnificativ. Se  estimează că până în anul 2050, peste 900 de milioane de persoane vor fi afectate de pierderea auzului. Costul anual al pierderii totale a auzului se ridică la aproximativ 1 trilion de dolari. Potrivit datelor statistice, principalul factor care contribuie la pierderea auzului este întârzierea în abordarea problemelor medicale specifice, ceea ce implică un cost anual de 980 de miliarde de dolari.

De accea, toate nivelurile guvernamentale, organizațiile de servicii, programele de educație pentru persoane cu deficiente de auz, profesioniștii care lucrează pentru comunitatea surzilor, mass-media și organizațiile care apără interesele persoanelor cu deficiențe de auz, ar trebui să lucreze împreună pentru a elimina stigmatizarea persoanelor cu deficiente de auz  prin educație, instruire și dezvoltarea de politici menite să elimine credințele defăimătoare, presupunerile eronate și stereotipurile dezumanizante despre aceste persoane.