Romanul “Respirația Dragostei”, de Brittainy C. Cherry este disponibil pe site-ul librex.ro, în magazine online și în librăriile din toată țara

Editura Librex își suprinde cititorii cu un roman fascinant , Respirația Dragostei ce poartă semnătura scriitoarei Brittainy C. Cherry

La final de an, Editura Librex își suprinde cititorii cu un roman fascinant , Respirația Dragostei ce poartă semnătura scriitoarei Brittainy C. Cherry. O poveste de dragoste dintre două persoane care au suferit enorm și care sunt atrase una de cealaltă într-un mod inexplicabil.  Brittainy C. Cherry este recunoscută pentru stilul său de a transforma cuvintele în opere de artă și de a transmite emoții puternice, indiferent de subiectul abordat, poveștile sale ținând cititorul în suspans de la prima până la ultima pagină.

Autoarea de origine americană a absolvit Universitatea Carroll, este licențiată în Artă Teatrală și are o specializare în scriere creativă.  Brittainy Cherry se declară îndrăgostită de cuvinte și îi place să ia parte la scrierea de scenarii. În prezent locuiește în Milwaukee, Wisconsin unde scrie povești și în timpul liber se distrează alături de animalele sale de companie.

După toți acești ani în care a scris zeci de cărți, încă se declară îndrăgostita de romanele de dragoste și spune că mai are un milion de idei pe care abia așteaptă să le împărtășească cu publicul din întreaga lume. Fiecare carte scrisă Brittainy surprinde cu personaje unice, povești de iubire pentru adulțim pline de romantism contemporan. Doar citindu-le vă veți îndrăgosti de ele. Așa este și romanul “Respirația Dragostei” ce spune povestea dintre Tristan și Elizabeth, doi oameni care au încercat din răsputeri să găsească o cale de a trăi – de a respira din nou, după evenimentele tragice petrecute în viețile lor. Sunt atrași unul de celălalt în mod inexplicabil și niciunul dintre ei nu a fost inițial conștient de adevărata legătură care i-a adus întâmplător împreună în primul rând. O poveste cu un subiect trist, dar extrem de emoționantă și plină de speranță.

Despre carte

Povestea cărții se desfășoară în jurul celor două personaje Elizabeth și Tristan, amândoi răniți și incercând să facă față provocărilor din viața de zi cu zi. Elizabeth și-a pierdut soțul și se străduiește să țină totul sub control pentru fiica ei de doar câțiva anișori. Tristan nu poate trece de pierderea soției și a fiului său, devenind antisocial și subiectul bârfelor din oraș.

Povestea începe cand, după un an de la pierderea soțului, Elizabeth decide că este timpul să se întoarcă acasă. Destinele celor doi se încrucișează atunci când Elizabeth îi lovește accidental cu masina câinele lui Tristan.  Elizabeth și Emma (fiica ei) încearcă să se împrietenească cu Tristan, dar el este nepoliticos de fiecare dată. Amândoi sunt răniți, dar există ceva la Tristan care o atrage pe Elizabeth.  De aici până la debutul unei noi povești de dragoste nu mai este decât un pas. Cei doi încep o relație de prietenie, dar, pe măsură ce timpul trece, ei devin din ce în ce mai apropiați. Diferite situații le pun relația la încercare, iar spre final, lucrurile iau o întorsătură complet neașteptată.

AM FOST AVERTIZATĂ DESPRE TRISTAN COLE

„Stai departe de el”, spuneau oamenii.

„E sălbatic.”

„E rece.”

„E distrugător.”

 E ușor să judeci un om după trecutul său. Să te uiți la Tristan și să vezi un monstru.

 Dar eu nu am putut face asta. Am acceptat rămășițele care trăiau în el pentru că același lucru trăia și în mine.

 Eram amândoi pustii.

Amândoi căutam altceva. Ceva mai mult.

Amândoi voiam să punem laolaltă bucățile sfărâmate ale trecuturilor noastre.

Poate așa ne vom aminti cum este să respiri.

 

Romanul “Respirația Dragostei”, de Brittainy C. Cherry este disponibil pe site-ul librex.ro, în magazine online și în librăriile din toată țara